Unul dintre lucrurile care îmi plac, pe lângă cafeaua etiopiană și mersul pe bicicletă, e atunci când poezii scrise de oameni care nu s-au cunoscut niciodată se întâlnesc mai mult sau mai puțin întâmplător.
Acum ceva vreme, vă ziceam de două poezioare despre Lună care au rămas cu mine de-a lungul anilor.
Apoi, e metafora cornului de vânătoare, peste care am dat la trei poeți foarte diferiți: la Tennyson, Blow, bugle; answer echoes, dying, dying, dying, la Apollinaire, Les souvenirs sont cors de chasse/Dont meurt le bruit parmi le vent, și, of course, Eminescu al nostru (de abia aștept să citesc noua carte a lui Chirculescu): Mai suna-vei, dulce corn,/Pentru mine vreodată?
Și acum o să vă delectez, dragi 1,5 cititori, cu o altă întâlnire poematică, de data asta peste secole și canalul Mânecii.
Pierre de Ronsard, poet al curții franceze de sfârșit de secol XVI, despre care Vasile Alecsandri pretindea că ar fi avut rădăcini românești (strămoșul său, Baudouin de Ronsart, ar fi fost legendarul ban Mărăcine, dar, ca să fim onești, el a fost revendicat și de bulgari, și de maghiari…) – dar astea sunt doar istorioare de spus la spart semințe la gura sobei – a scris, în 1578, una dintre cele mai cunoscute sonete de amor(?) ale sale, Quand vous serez bien vieille.
Trei sute de ani mai târziu, în 1893, marele William Butler Yeats, publica o poezie cu aproape același titlu (și prim vers), și cu aproape același conținut, When You Are Old.
Iată-le una, lângă alta:
| Quand vous serez bien vieille Ronsard Quand vous serez bien vieille, au soir, à la chandelle, Assise auprès du feu, dévidant et filant, Direz, chantant mes vers, en vous émerveillant : Ronsard me célébrait du temps que j’étais belle. Lors, vous n’aurez servante oyant telle nouvelle, Déjà sous le labeur à demi sommeillant, Qui au bruit de mon nom ne s’aille réveillant, Bénissant votre nom de louange immortelle. Je serai sous la terre et fantôme sans os : Par les ombres myrteux je prendrai mon repos : Vous serez au foyer une vieille accroupie, Regrettant mon amour et votre fier dédain. Vivez, si m’en croyez, n’attendez à demain : Cueillez dès aujourd’hui les roses de la vie. | When You Are Old W B Yeats When you are old and grey and full of sleep, And nodding by the fire, take down this book, And slowly read, and dream of the soft look Your eyes had once, and of their shadows deep; How many loved your moments of glad grace, And loved your beauty with love false or true, But one man loved the pilgrim soul in you, And loved the sorrows of your changing face; And bending down beside the glowing bars, Murmur, a little sadly, how Love fled And paced upon the mountains overhead And hid his face amid a crowd of stars. |
Altceva, nici nu știu ce să mai zic. Deși poeziile sunt ușor diferite în respirația lor afectivă, amândouă sunt despre o femeie mult iubită, ajunsă la bătrânețe, moțăind lângă foc și amintindu-și de gloria tinereții și de cum au fost adorate de mari poeți… Mă întreb dacă femeile pentru care au fost scrise versurile astea, Hélène de Fonseque și, respectiv, Maud Gonne, stau de vorbă pe lumea cealaltă, eventual dimpreună cu Laura de Noves, Beatrice Portinari și alte astfel de muze care au avut ghinionul să li se confere nemurirea, fără s-o fi cerut…
Comentarii recente