Strada

Poate cel mai faimos poem al lui Octavio Paz se cheamă „Strada” (La calle). Iat-o aici, în toată simetria ei înspăimântoare:

Es una calle larga y silenciosa.

Ando en tinieblas y tropiezo y caigo

y me levanto y piso con pies ciegos

las piedras mudas y las hojas secas

y alguien detrás de mí también las pisa:

si me detengo, se detiene;

si corro, corre. Vuelvo el rostro: nadie.

Todo está oscuro y sin salida,

y doy vueltas y vueltas en esquinas

que dan siempre a la calle

donde nadie me espera ni me sigue,

donde yo sigo a un hombre que tropieza

y se levanta y dice al verme: nadie.

Ciudat cum, uneori, aceeași poezie bântuie mulți poeți, nu doar ca o temă clasică, ci ca un arhetip semiconștient. Tema din Strada e cea a străinului-dublură, a geamănului întunecat care e mereu alături de noi, dar îl vedem doar în cele mai rele momente – ca în Noaptea de Decembrie a lui Alfred de Musset.

Partout où j’ai voulu dormir,

Partout où j’ai voulu mourir,

Partout où j’ai touché la terre,

Sur ma route est venu s’asseoir

Un malheureux vêtu de noir,

Qui me ressemblait comme un frère.

La Paz e însă o variație importantă: la finalul poemului aflăm că străinul întunecat, Umbra, e chiar cel ce fuge de ea. Printr-un truc de prestidigitație, conștiința e transferată din individ în Umbră, perspectiva auctorială își schimbă domiciliul sau, oricum, granițele dintre cele două personaje se șterg, devin una.

Poezia e așadar una vizionară, pentru că, în zilele noastre, transferul s-a realizat deja. Nu mai suntem bântuiți de străini întunecați, de personificări ale singurătății sau instinctelor ascunse, ci exact invers: străinul, dublura, e persoanajul luminos pe care îl construim cu grijă, în social media de exemplu, și noi suntem cei ce o bântuim și o însoțim peste tot unde merge, dar rămânând conștiincios în umbră, în propriile noastre umbre, în speranța vană că într-o zi vom dispărea de tot, și vor rămâne doar golemii noștrii înveștmântați în branduri.

2 thoughts on “Strada

  1. M-a facut sa ma gandesc la Portretul lui Dorian Grey – si cum ar putea fi o reprezentare avant la lettre a social media

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *