Top 4 posturi de radio de muzică clasică

…pe care le ascult. Toate sunt pe primul loc, deși nu le pot asculta pe toate în proporții egale sau pe cât mi-aș dori de mult.
În același timp, voi face și un top 4 al bicicletelor mele. Am patru biciclete, și toate patru sunt în top.

Radio România Muzical. De departe cel mai bun post din tot „FM-ul românesc”, și cel mai „underrated” cum zice tineretul care crede că Radio Gorila dă muzică bună. Îl ascult de când s-a deschis, acum fix douăzeci de ani. Nu-mi vine să cred că a trecut atâta timp. Primsem, de Crăciun, un mic radio portabil chinezesc (era cam cât o cărămidă), mono, avea propriul lui difuzor dar și niște căști. Mi se părea o minune a tehnologiei (era cu un an înainte să primesc walkman) și ascultam în fiecare seară la căști. Practic, prin RRM am redescoperit marea muzică, la început de adolescență. Mi-aduc aminte de o seară vreo patru ani mai târziu, încercam să tocesc pentru bacalaureat, iar în căștile radiocasetofonului de atunci (luat din pavilionul H) bubuia simfonia a 4-a de Mahler. Mi-aduc aminte de senzația uluitoare de imponderabilitate, de zbor deasupra prăpăstiilor, pe care am avut-o, și din ziua aia am devenit nițel obsedat de Mahler, mulți ani, până am terminat facultatea. Tot la un radiocasetofon străvechi, undeva într-un sat uitat de lume, ascultam Festivalul George Enescu din 2001, sorbind cu nesaț fiecare minut din fiecare concert, când s-au anunțat atentatele de la New York, moment în care istoria și-a schimbat axul – și strâmb a rămas de atunci – iar viețile noastre s-au devalorizat la bursă. RRM e legat și de sutele de concerte de la Sala Radio din studenție, când aveam intrarea gratuită (minunată generozitate, care nu-i costa nimic pe șefii de la Radio, că sala era oricum prea mare ca să poată fi umplută, dar care a fost abandonată la scurt timp după ce am terminat facultatea). Pe atunci, trebuia să economisesc serios ca să îmi permit un concert al Filarmonicii, la Ateneu. Noroc că orchestra radio era (și încă este) mai bună decât Filarmonica. Și cu un program mai variat. La RRM comentam înfocat piesele complet aiurite din „Festivalul Muzicii Noi”, admiram grația angelică a Ioanei Gandrabur, chitarista oarbă, la Festivalul de Chitară Clasică sau luam foc la concertele hipertrofiate dirijate de Jin Wang, mai ales la Mahler, unde lumea aplauda furibund câte o jumătate de oră și o dată am crezut că mulțimea va invada scena și va dezmembra orchestra din pur entuziasm meloman, ca într-o povestire sud-americană. Mahler ăsta. Nu-mi mai place așa de mult, astăzi că sunt mai bătrân. Nici festivalul George Enescu nu mă mai entuziasmează, dar ascult zilnic RRM. De atunci, postul a devenit mult mai comercial, la matinalul („Musica Viva”) cu care ajung la serviciu, pe bicicletă, aud și șlagăre de jazz, și valsuri vieneze (câh), și în rest doar piese ușurele, pentru melomanul amator care s-ar ascunde sub pat dacă ar da de Mahler. Emisiunea mea preferată sunt „Polifoniile”, zilnic de la ora unu și zece, realizată de Sorina Bobeico.

Bicicleta Pegas Camping.

Bicicleta asta e mai bătrână decât mine, cred că e de prin 1975. Deși o știu din totdeauna, a intrat în posesia mea mult mai târziu. (Eu am învățat să merg pe bicicletă în Franța, când aveam 30 de ani.) A fost a unui vecin, care a dat-o altui vecin, de la care eu am luat-o schimbând cu o bicicletă pliantă, mai modernă, tot românească, Metropolis. Bicicleta asta a trecut prin multe și își arată vârsta la aspect, vopseaua e scorojită, când mergi cu ea face zgomot mai mult decât tramvaiul, însă, în esență, încă se comportă foarte bine și pot conta pe ea oricând. Arăt, când merg pe ea, ca un urs de la circ, ieșit din tură, care se îndreaptă spre cârciuma din sat. Dar nu mă deranjează. Șoferii mă menajează întotdeauna, cu ochii înlăcrimați de nostalgie față de propria copilărie.

Radio France Musique. Un post mult mai sobru și mai snob decât RRM. În 2009 am ajuns în Metz, un oraș din Lorena, în estul Franței, foarte frumos și trist în pluviozitatea și austeritatea lui militară antică. Mă simțeam picat din lună, de abia dădusem examenul de specialitate, era prima mea „mare” călătorie, urma să lucrez într-un serviciu de psihiatrie de urgență pentru care nu mă simțeam în niciun fel pregătit (pentru că în România psihiatria de urgență nu există), bref, eram îngrozit și nu știam de unde să-mi apuc noua viață. A durat vreo două luni să capăt internet, și singura mea sursă de informare era radioul FM integrat telefonului mobil cu butoane. Am descoperit RFM și ascultam simfonii extrem de serioase de Bruckner și Șostacovici, muzică de cameră din cea mai intricată și dificilă, interviuri scorțoase cu Pierre Boulez etc. Muzica a avut atunci asupra mea un efect de restructurare. Chiar din a doua sau a treia zi, ascultând Turangalîla a lui Messiaen, am simțit cu mă adun la un loc și redevin eu însumi. Muzica bună previne depresia, sau chiar o vindecă. Folosiți-o în doze maximale. Dar muzica bună, cea care te solicită, pentru care trebuie să fii atent în fiecare clipă, nu fond sonor ieftin. Sala de concerte din Metz era organizată în fostul arsenal al orașului, o hală imensă, unde m-am dus cât am putut de des. La scurt timp după ce am părăsit Metzul, am auzit că avuseseră concert acolo și Taraf de Haïdouks. Mi-a părut rău că i-am ratat. Azi ascult mai rar RFM, pentru că nu prea am când și cum, dar încă urmăresc, de exemplu, emisiunea de muzică contemporană, Alla Breve, de la miezul nopții.

Bicicleta Pegas Torpedo.

O am tot de la un vecin. Zăcea într-un șopron, dintr-un sat din Dobrogea, și era din când în când scoasă pe drumurile nisipoase de acolo. Semicursiera clasică, replica românească la Sputnikul sovietic, cântărește o tonă, dar e cumva frumoasă. Roțile originale erau strâmbe, așa că i-am pus niște roți olandeze, la fel de vechi, cu trei viteze în butuc, care s-au adaptat perfect schimbătorului de pe cadru. Restul bicicletei olandeze se dizolvase într-o iarnă bucureșteană necruțătoare. Nu era singura bicicletă pe care am distrus-o iarna. Dar Torpedo-ul pare să fie indiferent la vremea rea. Nici nămeții de anul trecut, nici smacolina corozivă cu care dă primăria pe asfalt ca nu cumva șoferii să trebuiască – ptiu drace – să ia și ei metroul câteva zile, nu au afectat-o în vreun fel. E prietena mea de vreme rea. Când merg pe ea, am impresia că sunt călare pe un elefant imperturbabil. O iau și când plouă (cum e zilele aseta), pentru că are apărătoare argintii. Și la piață.

BBC Radio 3. Ăsta e probabil radioul cel mai bun, obiectiv vorbind. L-am descoperit după ce m-am întors în țară, căutam o metodă de a asculta în direct BBC Proms, “the world greatest classical music festival”. BBC 3 e eclectic, nonșalant, excentric, britanic până în măduva oaselor, cu simțul umorului și fără urmă de snobism. E minunat. Nu pot decât să vi-l recomand cu toată căldura și fără alte comentarii.

Bicicleta Lejeune Fixie.

Asta e probabil bicicleta mea favorită și cea mai cool. Cadrul e al unei cursiere franțuzești vechi (fabrica Lejeune s-a închis în 1988, nefăcând față asaltului carbonului), de oțel, dar foarte bună și ușoară. Roți duble cehești. Pinion fix de 16, foaie de 42. Nu doar că are o singură viteză, dar roata se învârte doar dacă pedalez. Șa Brooks Swift, moale și confortabilă ca un pantof vechi. Are doar 8 kile. Se strecoară prin traficul bucureștean ca o suveică. Nici nu trebuie să pun piciorul jos la stop, fac trackstanding. Am fost de 3 ori la mare cu ea, deși prima dată Lucian Mîndruță îmi zisese că sunt nebun și n-am cum să escaladez dealurile Dobrogei cu așa ceva. Prima dată am zburat pur și simplu cu ea pe acolo. Întrucât e „din bucăți”, și multe bucăți au fost vechi, a fost ieftină, și nici acum nu îi tentează pe hoți. Cred.

Radio Suisse Classique. Cel mai apropiat de noțiunea de „muzică de fundal” din listă. Doar piese agreabile, dar nu neapărat mega-șlagăre gen simfonia 40 de Mozart, ci și încântătoare perle uitate, piese de Emile Waldteufel, Germaine Taillferre, Ignaz Lachner, și tot felul de nume de care doar șoarecii de bibliotecă muzicală își amintesc. Știți ce frumos a compus fiul lui Mozart, Franz Xaver? Uimitor. Dacă nimeni nu-și aduce aminte de el, e pentru că el însuși a decis ca toată opera lui să fie un omagiu adus tatălui lui, pe când consumatorul apusean voia originalitate romantică cu orice preț. La RSC e playlist continuu, fără emisiuni, dar piesele sunt anunțate de speakeri politicoși, care pronunță impecabil și cele mai exotice nume de compozitor (de ex, Josef Myslivecek sau Ignacy Jan Paderewsky). E postul pe care îl ascultăm dimineața, când ne pregătim de grădiniță, sau oricând când am nevoie de niște liniște sonoră. Are un efect sedativ imediat, dar nu soporific, e ca un vin bun în compania unori prieteni vechi cu care discuți doar nimicuri. Îl ascult la serviciu. Muzica în surdină mă ajută să mă concentrez și să-mi păstrez „ecvanimitatea” , deși nu toți pacienții apreciază, și îi înțeleg și opresc sonorul. Dar unii sunt buni cu mine și mă lasă în pace, și le mulțumesc pe această cale.

Bicicleta nouă Romet Mistral. Anul trecut, călare pe fixie, la mare, pe unde deal din ăla interminabil, am simțit pentru prima dată că am cam îmbătrânit. Nu rău de tot, mă așteaptă decenii de îmbătrânire dacă am noroc, dar e clar că nu mai am 20 de ani. Și atunci m-am gândit să îmi cumpăr, pentru prima dată, o bicicletă din aia cu multe viteze, ca să urc anul ăsta dealurile mai ușor. N-am pozat-o, dar o puteți vedea aici. E o hibridă de aluminiu, fără suspensii. Are doar nouă viteze, dar tot e cam mult pentru mine, niciodată nu știu care e viteza potrivită. Pe ea, nu mai sunt nici ridicul, ca pe Pegasul Camping, nici ridicul de cool, ca pe fixie. Am devenit normal, un om al muncii de la oraș, pe bicicleta lui nu prea scumpă, nu prea ieftină, complet invizibil. Spre deosebire de primele trei, e totuși o bicicletă cât de cât furabilă, deci am o grijă de om mare în plus. Dar am făcut deja câteva sute de km pe ea, merge ceva mai iute, acopăr mai mult teren, văd mai multe chestii în plimbările mele de duminica în zori, cu mult înainte de micul dejun, când doar eu și vrăbiile suntem treji.

One thought on “Top 4 posturi de radio de muzică clasică

  1. Mulțumim pentru articol! Eu am devenit fascinata de Mahler după ce am citit însemnări din cartea scrisă de sotia lui, Alma. Este redata perioada când a fost director la opera la Viena. Cererea în căsătorie adresata Almei a fost mai degrabă un angajament prin care ea trebuia sa respecte datoriile impuse de traiul cu un mare compozitor, perfect conștient de valoarea lui. Firea pasionata a Almei dar și frumusețea ei a făcut ca viata lui Mahler sa fie presărată cu momente dese de gelozie. Casa lui era plina de intelectuali, răsună a muzica și filozofie : Schopenhauer, Nietzsche.
    O carte tare făină!
    Ma bucur ca ați scris și despre biciclete pentru ca vreau sa achizitionez una ☺

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *