Poate din cauza ploii izbindu-se de termopan

…am visat că mă mutasem într-un port fără nume, la malul unui ocean. Eram în continuare psihiatru, și tot pe bicicletă mergeam în zori către serviciu. Și tot prin ploaie. Dar era o ploaie sărată, iar în locul bulevardelor blocate de trafic, pedalam pe străzi cu pavate cu piatră de râu, salutându-i pe pescarii întorși din expediția de noapte, în loc de fumul de eșapament trăgeam în piept vântul amar și viu dinspre larg.

Iar la serviciu ascultam povești despre monștrii marini populând coșmarurile celor răniți. Precum acea țestoasă descrisă de Fiziolog, atât de mare încât marinarii o confundă cu o insulă, doar ca să descopere prea târziu că pământul de sub ei e acoperit de solzi și îi răstoarnă în valuri. Sau strigoiul balaurului lui Poseidon, cel ucis de Perseu; sau fiarele lui Homer: Karybdis înghițitorul de corăbii și Scylla, care mânca câte șase marinari din fiecare echipaj, câte unul pentru fiecare gură din fiecare cap al său; și să nu uităm de Hidră, sau de Jormungandr dușmanul lui Thor, cel care își mânâncă pe vecie coada, sau să sperăm că pe vecie pentru că se spune că, atunci când nu va mai face asta, va veni sfârșitul lumii.

În fine, mă înțelegeți, lucruri mai simple și mai ușoare decât ce ascult astăzi, în realitatea urbană.

One thought on “Poate din cauza ploii izbindu-se de termopan

  1. “În portul blond al unei mări din Nord,
    A debarcat corsarul brun din Sud.
    Şi-n portul blond al unei mări din Nord,
    Greoaiele otgoane se aud
    Cântând barbar, cântând în dezacord
    Cu albatroşii tristului fiord.
    În portul blond bătrânii mateloţi
    Privesc tăcuţi la noii debarcaţi,
    Şi-n portul blond bătrânii mateloţi
    Par nişte blonzi copii, înfioraţi
    De cântecele brunilor piloţi,
    Încremeniţi cu mâinile pe roţi.

    Artişti pribegi şi oaspeţi nepoftiţi,
    Bătuţi de vânt şi-adesea de noroc,
    Artişti pribegi şi oaspeţi nepoftiţi,
    Corsarii bruni repetă-acelaşi joc,
    Şi-n porturile blonde-abia sosiţi,
    Pornesc din nou şi-n veci netălmăciţi.

    Şi-n timp ce-albastrul mării uniform
    Le-adoarme-n cânt tristeţile de ieri,
    Şi-n timp ce-albastrul mării uniform
    Deşteaptă-n ei eterne primăveri,
    În portul blond, ca-ntr-un gheţar enorm,
    Autohtonii tremură… şi-adorm!…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *