Orașul ascuns

Dumneata, cititorule, ai vreun vis care se tot întoarce?

Eu am câteva. Mama mea, profesoară de română, îmi povestea că una din propriile ei profesoare din facultatea de Litere, când era supărată pe elevele ei, le spunea că sunt atât de proaste încât își povestesc unele altora ce-au visat azi noapte. E ceva profund în insulta asta: să nu fii în stare să deosebești visul de realitate, nu precum în psihoze, ci omenește, ca valoare, e un defect. Tot argumentul sfântului Anselm se bazează pe faptul că realul este întotdeauna superior imaginarului – dacă aserțiunea asta e adevărată, atunci Dumnezeu există, crede el. Mai târziu însă, Unamuno, un mare „susținător” al realității, a încurcat ițele întrebându-ne în ce fel e oricare dintre noi, ființe în carne și oase, mai „real” decât un personaj imaginar precum Don Quijote.

Așa încât, de regulă, neavând de altfel nicio veleitate psihanalitică în mine, nu dau atenție propriilor vise, le consider artificii ingenioase cu care creierul meu dă cu mătura prin ungherele unde se adună cel mai mult praf, și nimic mai mult. Precum aspiratorul meu: fără el, casa mea ar fi mult mai murdară, dar asta nu înseamnă că merită să pierd timpul cântându-i osanale și examinându-i minuțios măruntaiele de electrocasnic.

Dar un vis care mă tot vizitează, fără să mă anunțe înainte, poate ăsta merită mai multă considerațiune.

Visul de care vă zic, și cu care m-am întâlnit chiar aseară, e de fapt un oraș. Periodic, dar rar (o dată la câțiva ani), mă visez în același oraș. În vis, îi zic Pucioasa, dar nu e deloc Pucioasa reală, orașul bunicilor mei în care am petrecut niște vacanțe când eram mic. Geografic și descriptiv, nu are nicio legătură cu ea. Probabil că i-am dat numele ăsta pentru că rimează cel mai bine cu rezonanța afectivă, nostalgică, a adevăratei Pucioase. 

De altfel, nu există nicio geamie în Pucioasa, ori în visul meu există una. Deși uneori e biserică și nu geamie, dar asta pare irelevant, e mereu aceeași clădire scundă de piatră, cu pridvor de lemn, cu un turn (minaret) lângă ea, un mic cimitir cu lespezi de piatră la căpătâiele mormintelor, în curte, iar înăuntru e întotdeuana o vastă încăpere răcoroasă și plină de cărți. Bisericuță, geamie, ceva între ele, dar cu un aspect hotărât vechi și exotic, de Orient apropiat. Poate are o legătură cu geamia din Mangalia, care îmi e tare dragă, dar e tot o înrudire vagă și îndepărtată. Nu este geamia din Mangalia, nici alt loc cu care să mă fi întâlnit în viața reală, are propria lui existență distinctă și autonomă. Deși locul nu e părăsit, n-am văzut să se țină vreun serviciu divin în el.

Totul orașul e destul de sărăcăcios și slab populat. Nimic modern, nu sunt mașini, nici termopane, tencuielile caselor sunt cam scorojite. Ușile și porțile sunt mari, de lemn frumos sculptat și vopsit, dar scorojite și ele. În centru e o piață comercială prin care trec mereu în drum spre apă. Orașul e traversat de un fluviu larg precum marea, dar de obicei liniștit și prietenos. Singura modalitate de a ajunge de pe un mal pe altul e un podeț de lemn cam fragil și bălăngănitor. Azi noapte, pe malul fluviului și chiar în el se jucau câțiva copii. Eram acolo cu cineva drag, venit acolo pentru prima dată, și îmi aduc aminte că îmi doream ca acea persoană să iubească orașul cum îl iubesc eu.  Mi-a zis că îi place. Ne plimbam împreună pe malul apei, dar, la un moment dat, o faleză din lemn s-a înclinat periculos și omul cu care eram a căzut în apă. Nu era însă adâncă, și l-am tras ușor afară, ajutat și de copiii din jur. Omul a râs și m-a rugat să nu mai povestesc nimănui cum s-a făcut fleașcă și de râs.

Se întâmplă lucruri diferite în orășelul ăsta, dar decorul e mereu același. Aș fi crezut că e poate o confabulație, o halucinație a memoriei, să fi visat că mi-l amintesc în loc să-mi fi amintit că l-am visat, dar am dovada contrarie: am mai scris despre el, cel puțin o dată, acum mai mulți ani. Pe atunci eram singur în el, pe malul apei. Găsisem acolo o carte, am știut că e cartea pe care eu vreau să o scriu, o simțeam pulsând vie, printre coperți, de abia așteptam să o citesc, dar când am deschis-o, m-am trezit.

Pe atunci îmi doream mult să scriu, între timp m-am mai potolit și pe malul fluviului nu mai era niciun volum azi noapte. L-o fi luat cineva să-l citească în locul meu.  Sau să îl scrie: în vis pare să nu fie o diferență fundamentală între scris și citit, și poate că și în viața trează diferența e doar artificială, o măsură a ignoranței noastre, ca toate diferențele.

În sfârșit, sorbindu-mi eu cafeaua de dimineață și gândindu-mă la vis, mi-a venit ideea că orașul ăsta e pur și simplu interiorul meu mintal. Așa arată, așa e decorat și mobilat eul meu pe dinăuntru. Nu l-am făcut eu așa (atunci, oare cine?), dar ăsta e. Îmi pare doar rău că trec atât de rar pe acolo, pentru că mă simt bine în el de fiecare dată. Aș vrea să existe vreo portiță secretă către acest loc, pe care să o deschid după bunul plac, sau când am nevoie. Sau măcar să fie accesibil prin Google Street View. În schimb, nimeresc portița aparent la întâmplare, și nici n-am de unde să știu dacă mă voi mai întoarce acolo vreodată.

Dar să ne întoarcem mai bine la primul rând din text: cum arată, cititorule, mintea ta pe dinăuntru? Și dacă nu știi, sau n-ai vizitat-o până acum, cum crezi, sau cum ai vrea să arate?

 

 

Imaginea e de la marele Jacek Yerka.

2 thoughts on “Orașul ascuns

  1. As the accuracy of the technology continues to improve, the potential applications are mind-boggling. The visualization technology would allow you to draw pictures or make art simply by imagining something; your dreams could be visualized by a computer; the hallucinations of psychiatric patients could be visualized aiding in their care; and brain-machine interfaces may one day allow communication with imagery or thoughts, Kamitani tells CNBC Make It.

    https://www.cnbc.com/2018/01/08/japanese-scientists-use-artificial-intelligence-to-decode-thoughts.html

    1. Așa o fi, dar tot ar lipsi ceva. Chiar și acum, pot să îmi amintesc locul cu pricina, dar nu pot să recreez senzaţia de a fi în el, care e foarte diferită de senzaţia de a fi in orice alt loc. E mai pregnantă și are altă textură, care nu se poate proiecta pe axa niciunui simţ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *