Mi-am trăit mai toată viața în frică.

Frica a fost mereu cu mine, un drăcușor familiar, mereu șoptindu-mi lucruri rele, amestecându-se în toate hotărârile mele. M-am făcut psihiatru, în parte, de frică.

Nu mi-e rușine să recunosc cât de frică îmi e, mai tot timpul, pentru că frica e o parte uriașă a vieții fiecărui om. Măcar atât, să nu ne fie frică să ne fie frică, să nu ne fie frică să ne dăm seama că ne e frică, să nu inventăm pretexte, raționalizări, false povești nostalgice despre noi înșine.

Să nu ne fie frică să ne dăm seama, fără dezamăgire, fără depresie, cât de mici suntem, și de fragili, și cum ne temem mereu prea mult și iubim mereu prea puțin.

3 thoughts on “

  1. Nu mă ajută în vreun fel deosebit. Doftorii nu se tratează pe ei înșiși, sau cel puțin eu nu o fac. Cel mult cunosc mecanismele și mă întâlnesc zilnic cu alți oameni înfricoșați.

  2. Eu provin dintr-o familie saraca si abuziva. M-am luptat si inca lupt sa supravietuiesc in ciuda lipsei de orice fel de plasa de siguranta. Am trecut printr-o tentativa de sucid acum multi ani. Am avut probleme cu bautura, m-am lasat.
    Am mult mai multe motive de frica decat tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *