Starea de fapt

A tecut ceva timp de când nu am mai scris aici, dar am scris prin alte părți. Într-un fel, a fost o perioadă fertilă, tot felul de oameni mi-au cerut părerea și sfatul, în afara cabinetului, și am spus ce am crezut, deși asta n-a făcut decât să-mi sporească sindromul impostorului.

Ultima „apariție” a fost la elitele României, ceea ce mi-a propulsat sus-numitul sindrom până la cer. Dar dacă am acceptat să apar acolo înseamnă că sunt și un pic ipocrit. Sau poate nu sunt, poate sunt doar foarte nesigur de mine însumi.

Sunt destul de obosit, era foarte mult de muncă înainte de pandemie, dar acum e mult mai mult de muncă. E clar că trebuie să mai zic și „nu”, dar e o lecție pe care o învăț foarte, foarte greu. Sunt obosit și speriat. Am două fete care încep școala. Nu am timp de absolut nimic. Totuși, trebuie să mai scriu și aici, altfel e ca o casă părăsită.

Ca și dumneavoastră, trăiesc de la o zi la alta, fără planuri prea mari de viitor. E multă suferință în jur și e multă nepăsare, asta ar fi axioma zilei. Nu mai suntem închiși în case, dar cred că suntem foarte bine închiși în noi înșine, asta ne unește, indiferent de opiniile despre virus. Cu care virusul nu are ce face, de altfel. Suntem în carantină sufletească. Nimic nu intră, nimic nu iese, decât sub formele acute care sparg uși, de teamă, disperare, euforie, furie. Aș vrea să fiu mai puțin serios, dar în același timp și mai consecvent. Știți că vă povesteam că vreau să scriu o carte? Ei bine, am obosit să o tot scriu, deși nu am scris decât o jumătate de pagină, pe care am șters-o apoi. În fond, nu am nimic important de zis. Dar îți mulțumesc dumitale, cititor al acestor rândulețe. Dacă găsești ceva prin ele, să-mi arăți și mie.

2 thoughts on “Starea de fapt

  1. Auzi… Tu doar scrie și decidem noi cititorii dacă ai sau nu ceva de spus. Nu mă refer la carte în mod deosebit ci la scris per se. Nu feedback mereu vei primi, cum ar zice Yoda. Pen’ca tu nu scrii matematică, te scrii pe tine și așa scriind tu, ne întâlnim și cu noi… și asta îți dă o stare de bine sau nu, cu care rămâi un timp. Pari un om tare fain. Tu scrie.

  2. Interesantă „nepăsarea”… „păsarea” (= apăsarea) în anulare. De multe ori poate fi bună. Să nu-l „apeși” pe altul cu ajutorul (grija, îngrijirea) care nu-i trebuie, chiar dacă „lumea” te va taxa drept nepăsător. Să-l înțelegi pe altul și ajutorul tău să constea, discret, din a nu-i crea o apăsare în plus (pe asta, tot ca nepăsare o vede lumea). Iar în ce privește problemele tale, să nu le lași să te apese.
    Nu am nicio competență în științele psyche-ului. Mi-am dat cu părerea – pe un singur aspect (ar fi mai multe) – doar ca răspuns la fraza de încheiere a articolului. În semn că, da, citim, ne interesează, „găsim ceva prin ele”, prin toate articolele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *