Cenaclu online de poezie medicală

Acum câteva luni, de Ziua Internațională a Poeziei, am publicat în Viața Medicală un scurt text despre poezia medicală.

Dacă îmi permiteți, mă voi autocita:

Această nouă poezie medicală, pe care o putem deja vedea ca pe un curent de sine stătător, are ca numitor comun o sorginte avicenniană. Medicina și poezia nu mai sunt ocupații paralele, ci se servesc una pe alta cu generozitate. Un profesor indian de anatomopatologie scrie un poem despre rectocolita ulcerohemoragică, un medic rezident versifică experiențele dintr-o gardă, un altul își imaginează un bărbat încercând să danseze cu soția care suferă de scleroză multiplă. Unele jurnale medicale trec poemele printr-un proces de peer-reviewing înainte să le publice. În contextul lor paradoxal și contrastant, poemele medicilor sunt vii și surprinzătoare chiar și când sunt stângace.

Cititorule, haide să facem un experiment.

Dacă ești profesionist sanitar, experimentat sau în formare, adică student la medicină, medic, asistent(ă) medical(ă) sau orice altă meserie legată de sănătate, și scrii poezii despre asta, trimite-mi-le și mie. Pur și simplu lasă versurile în comentariu la această postare. Dacă vrei, desigur.  Să facem așadar ceea ce scrie în titlu. Nu contează cât de slabe sau bune sunt, dacă au mai fost publicate sau nu, dacă au zăcut în sertar zece ani sau  le-ai scris adineauri sub lovitura de aripă a muzei.

Știu că probabilitatea maximă e să nu iasă nimic. Să nu-mi trimiteți nimic. Să fie doar încă o idee moartă înainte de vreme, ciugulită de vrăbii și furnici. Dar dacă, prin absurd, se înfiripă ceva, poate ne mutăm în altă parte, facem un site separat, ne publicăm un volum antologic, ne facem propria Uniune cu vilă la Neptun și intrăm în posteritate pe nesimțite!

Curaj!

 

13 thoughts on “Cenaclu online de poezie medicală

  1. Ehehe, mă apucase şi pe mine frenezia poeziei medicale pe când eram mai tânără şi mai entuziastă. Pe măsură ce anii au trecut, am început să duşmănesc alternativ când poezia, când medicina (sau au început ele să se duşmănească fără ştirea mea), nereuşind să le mai conving să coabiteze în linişte şi pace. Poate ar trebui să-mi multiplic stăruințele, cine ştie cum s-o ajunge la un armistițiu până la urmă…

    La 16 ani, însă, totul părea înfăptuibil, iar cum decizia mea de a da la medicină a coincis cu perioada mea existențială cea mai înțesată cu frământări metafizice, nu e de mirare că tot atunci au luat naştere versurile de mai jos. Nici acuratețea prozodică şi nici cea medicală nu-s formidabile, dar ăsta e unul dintre riscurile asumate când vrei să fii cu fundul în mai multe luntre.

    Sonetul morții

    Bat vânturi anonime iar prin vene
    Şi frenul limbilor de ceas se frânge;
    Sinapsele-au murit, traheea plânge,
    E doliu-n cromozomi, e doliu-n gene.

    Hormonii nu se mai grăbesc spre sânge
    Şi în cohlee liniştea se-aşterne;
    Parcă-i lipsesc damnatele-acufene,
    A căror amintire o străpunge.

    Prin vis vedeam cum trupul i se zbate
    Şi cum undele T se-ascut, intruse,
    Îngerul neprimind să i se-arate;
    Iar după trei famelice secuse,
    Stafia trece podu-n miez de noapte,
    Evaporându-se în lumi ascunse.
    (sept. 2010)

  2. Multe felicitări! Este o idee bună și utilă. Cred în puterea poeziei de a alina și de a dăinui precum învățăturile lui Avicenna. Voi face și eu tot ce pot pentru a ajuta, adică voi convinge doctorii pe care îi știu să trimită poezii. Dar ar trebui să permiteți și specialiștilor din alte domenii să scrie.

    1. Sigur, oricine e binevenit să scrie aici orice. Cândva, mergeam la un cenaclu SF, și uneori veneau oameni și citeau lucruri care nu erau SF. Nu există nicio graniță.

  3. Fara varsta

    Ma uit in oglinda,
    Un chip strain din ea ma priveste,
    Trist, obosit si cu parere de rau,
    Nimic nu-ti aminteste de sufletul din interior,
    Dimineata ma trezesc cu un gust amar,
    Corpul nu ma mai asculta,
    Sunt prins in el , prizonier inert,

    Mi-a ramas decat ziua si noaptea
    Ce cu repeziciune se scurg,
    Timpul cu viteza se duce,
    Eu nu vreau sa plec inca,
    Sufletul meu nu vrea,
    Ochii mei inlacrimati sunt,
    De nimic nu ma pot agata,
    Eu nu vreau inca sa plec,
    Prizoner in lumea asta inca sunt,

    Sentimentele mele puternice sunt,
    Vreau sa traiesc ,
    Sa ascult , mai departe sa merg,
    Nu sunt inca pregatit,
    Mai sunt multe aici si nu vreau sa ma despart
    De ce iubesc, de ce doresc,
    Eu nu vreau inca sa plec,
    Prizonier in lumea asta inca sunt,

    Nu vreu sa mai adorm,
    Timpul sa nu se mai scurga,
    Nu pot inca da drumul,
    Nu le pot lua cu mine,
    Si lucrul acesta doare,
    Gandul ca nu ma pot intoarce,
    Incet ma chinuie,
    Nu vreau sa mai adorm
    Sa nu mai pierd nici un minut

    Nu, nu vreau sa plec,
    Dorinta nu dispare
    Vreau sa ma trezesc si maine
    Sa iau de la inceput
    Tot prin ce-am trecut,
    Si de data asta, tristetea sa dispara,
    Durerea sa nu mai existe,
    Nu, nu, nu vreau sa plec,
    Nu, nu , nu pot lua nimic cu mine
    Nu, nu , nu vreau sa plec

  4. Admirabila initiativa, astept cu interes rezultatul final. De dragul experimentului, contribui si eu cu cateva versuri:

    La rebord

    la marginea pupilei tale transparente
    viața părea fără sfârșit, iar eu
    înțelegeam din nu știu ce considerente
    că-n tine s-a acuns de oameni dumnezeu.
    în m-ul tău venos se anastomoza o lume
    de sfinți, de dor și alte sentimente vaste
    îmi pare rău că nu știu să te strig pe nume
    deși m-aș ingropa in ea până la coaste.

    Exclamatie

    mi s-a lovit de osul temporal ideea
    iar sângele prin vene-mi doarme dus
    și-am hotărât ca tocmai de aceea
    să urc în vârf de plop, și-acolo sus
    să ne privim în ochi pentru o clipă
    și în lumina sumbră din apus
    să ma agațe-n zbor pe o aripă
    o pasăre venind din sens opus.
    să evadez din lume într-o clipă
    lăsând în urmă trupul descompus
    al vieții ce-a trecut, și care strigă
    victorie e-n orice exitus!

  5. poţi să-mi spui de unde vine sufletul la mine-n trup?
    ştie grupele sangvine sau doar spaţiul ce-l ocup?
    vine prin anticipare sau alege dintr-o joacă
    trupul meu la întâmplare apoi golul îl îmbracă?
    pare-nghesuit săracul, căci in pieptu-mi cu arsuri
    isi imparte habitatul cu mai multe creaturi.
    sper că n-are preferinţe, nu de alta, dar nu ştiu
    ce mai este în tendinţe la statutul de om viu.

    Accident matinal

    intr-o dimineaţă oarbă
    am scăpat de sub căciulă
    scurtul fir de aţă albă
    întins până la rotulă

    singurul ce-a observat
    ai fost tu, dar din păcate
    ai privit nevinovat
    stând cu mâinile la spate

    nu te cert eu pentru asta
    pentru că aşa ţi-e firea
    însă firul meu, se pare
    ţi-a cam încurcat privirea

    mi-am simţit atunci poemul
    chiar in zona cervicală
    şi-am asociat cuvântul
    c-o problemă… medicală

    acum ştiu cu toţii ştirea
    cum c-ai tras de fir spre tine
    si mi-ai deşirat gândirea
    în fragmente foarte fine

    totuşi, am o rugăminte
    pentru când înveţi să coşi,
    să nu-ţi faci din gând căciulă,
    rişti ca mine să-l descoşi!

    P.S: versurile sunt scrise pe la inceputul studentiei, la vremea in care scrisul pe blog reprezenta o activitate recreativa, o nevoie constanta. Cu timpul, impulsul de a scrie s-a diminuat treptat pana la abolire…

  6. SCRISOARE ÎNTR-UN PLIC DE UMBRĂ

    Trupul meu, iarbă perenă,
    scrisoare într-un plic de umbră,
    cu fiecare fir, o genă
    pe cromozomii verzi din urmă
    vi-l las să îl păşiţi în tihnă,
    pasul vostru nu mă doare
    în secunda de odihnă
    din întâlniri întâmplătoare.
    De auziţi fire gemând
    în galben ierburi întomnate,
    e talpa timpului călcând
    pe vreascul oaselor uscate,
    albe falange rând pe rând
    uitate.

  7. GHEMUIT STAU ÎN ROTULE

    Daţi-mi drum de ridicare,
    ghemuit stau în rotule,
    cu potcoave unghiare
    alerg timpul prin celule,
    dau nucleilor în spume
    frâu liber prin membrane,
    ochiul plasmei să-i îndrume
    printre vase şi cotloane,
    caut cerul cu lumină,
    ridic pielea ca pe o zare,
    dar în partea mea de vină
    încă-i beznă, e răcoare,
    o pedeapsă aştept să vină
    prin artere curgătoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *