Cândva, in Dulcea Mahala, mă amuzam să repertoriez diverse metode de nemurire. Am dar întâmplător peste una nouă.

Mergeam ieri cu tatăl meu, cu troleibuzul. Mergeam la doctor, dar o ciudată ironie face ca doctorul să fie acum exact in clădirea în care tatăl meu a lucrat, de când era foarte tânăr și până în anii tranziției. Practic, refăceam drumul lui zilnic spre serviciu și înapoi. Știa fiecare cărămidă din el, chiar dacă s-au schimbat atât de multe. Sala in care chiar acum îl aștept să iasă de la doctor era sală de festivități in uzina lui. Dar nu despre asta voiam să zic.

Eram in troleibuz și mi-a arătat pe geam o clădire părăsită, dar încă in picioare, pe Griviței aproape de podul Grant.

Mi-a explicat că, foarte demult, fusese sediul Regionalei CFR. Asta înainte să se nască și el, pentru că, la cutremurul din 44, a fost avariată. De atunci, nu a mai fost folosită, și ar fi trebuit demolată. Tatăl meu a lucrat și în Regională o vreme, așa se face că știe că, pentru demolare, era nevoie de circa 18 avize.

Și aici ajungem la cum de clădirea asta e nemuritoare. Pentru că, până să obții ultimul aviz, primul e deja expirat, așa incât colectarea avizelor trebuie luată de la început, într-un cerc infinit. După câte știm, ea continuă și azi și poate va continua până la sfârșitul lumii.

Dacă și moartea obișnuită a oamenilor ar colecta avize…