Mi-am trăit mai toată viața în frică.

Frica a fost mereu cu mine, un drăcușor familiar, mereu șoptindu-mi lucruri rele, amestecându-se în toate hotărârile mele. M-am făcut psihiatru, în parte, de frică.

Nu mi-e rușine să recunosc cât de frică îmi e, mai tot timpul, pentru că frica e o parte uriașă a vieții fiecărui om. Măcar atât, să nu ne fie frică să ne fie frică, să nu ne fie frică să ne dăm seama că ne e frică, să nu inventăm pretexte, raționalizări, false povești nostalgice despre noi înșine.

Să nu ne fie frică să ne dăm seama, fără dezamăgire, fără depresie, cât de mici suntem, și de fragili, și cum ne temem mereu prea mult și iubim mereu prea puțin.