Month: September 2016

Plimbări accidentale

by Vlad Stroescu

646x404Miercuri dimineața a fost prima mea dimineață liberă de nu mai țin minte când. Miercurea lucrez după-amiaza, iar dimineața e pentru fetele mele. Doar că ele sunt de-acum amândouă la grădiniță. Cât pe ce să o iau, automat, de unul singur către locul de joacă, noroc că mi-am dat seama la timp. După ce am făcut curat prin casă, am reparat găurile din acoperiș, am dat de mâncare animalelor domestice, mi-am scris memoriile și am repetat niște vechi melodii la flaut, bălăcindu-mă în euforia faptului că nu trebuia să fiu în același timp vigilent până la strabism divergent la ce năzdrăvănii le-ar fi trecut prin minte la ora aia preșcolarelor mele, tot îmi rămăsese o bună bucată de timp de folosit cumva!

M-am hotărât să o folosesc într-un mod în același timp productiv și de mare adâncime spirituală: ducându-mă la mall.

Credeam că știu drumul la mall, pe bicicletă, deși nu mai fusesem decât o singură dată. Aveam de străbătut vechiul oraș până la fântâna cea rece, apoi să fac dreapta, să traversez șoseaua și apoi pe bulevardul cu blocuri până la destinație.

Absorbit de gânduri diverse sau din pură distracție, cred am făcut stânga la fântână. Nu sunt singur, dar am greșit eu pe undeva, că nu mai veneau blocurile alea o dată. Numai case, din ce în ce mai scunde, mai pipernicite. Străzi cu caldarâm, apoi doar cu piatră de râu și pâraie verzi prin rigole, copii jucându-se pe carosabil și fugărindu-mă chiuind. Și tramvaiele erau mai vechi și mai zdrăngănitoare, și începând cu o anumită intersecție au fost doar din cele trase de cai. La un moment dat a început să ningă. Deși plecasem în pantaloni scurți și tricou, a trebuit să escaladez nămeți. Noroc că nimic nu o surprinde pe biata mea bicicletă și mă duce oriunde fără să mai pună întrebări, scârțâind doar din lanț la efort. Continue reading “Plimbări accidentale” →

Cenaclu online de poezie medicală

by Vlad Stroescu

Acum câteva luni, de Ziua Internațională a Poeziei, am publicat în Viața Medicală un scurt text despre poezia medicală.

Dacă îmi permiteți, mă voi autocita:

Această nouă poezie medicală, pe care o putem deja vedea ca pe un curent de sine stătător, are ca numitor comun o sorginte avicenniană. Medicina și poezia nu mai sunt ocupații paralele, ci se servesc una pe alta cu generozitate. Un profesor indian de anatomopatologie scrie un poem despre rectocolita ulcerohemoragică, un medic rezident versifică experiențele dintr-o gardă, un altul își imaginează un bărbat încercând să danseze cu soția care suferă de scleroză multiplă. Unele jurnale medicale trec poemele printr-un proces de peer-reviewing înainte să le publice. În contextul lor paradoxal și contrastant, poemele medicilor sunt vii și surprinzătoare chiar și când sunt stângace.

Cititorule, haide să facem un experiment.

Dacă ești profesionist sanitar, experimentat sau în formare, adică student la medicină, medic, asistent(ă) medical(ă) sau orice altă meserie legată de sănătate, și scrii poezii despre asta, trimite-mi-le și mie. Pur și simplu lasă versurile în comentariu la această postare. Dacă vrei, desigur.  Să facem așadar ceea ce scrie în titlu. Nu contează cât de slabe sau bune sunt, dacă au mai fost publicate sau nu, dacă au zăcut în sertar zece ani sau  le-ai scris adineauri sub lovitura de aripă a muzei.

Știu că probabilitatea maximă e să nu iasă nimic. Să nu-mi trimiteți nimic. Să fie doar încă o idee moartă înainte de vreme, ciugulită de vrăbii și furnici. Dar dacă, prin absurd, se înfiripă ceva, poate ne mutăm în altă parte, facem un site separat, ne publicăm un volum antologic, ne facem propria Uniune cu vilă la Neptun și intrăm în posteritate pe nesimțite!

Curaj!