Acum mulți ani, am plecat într-o călătorie împreună cu câțiva oameni. Am petrecut câteva zile împreună, și, la final, părea că devenisem cei mai buni prieteni din lume, că era începutul a ceva nemaipomenit.

Desigur, nu a fost așa: ceea ce părea un început de fericire era de fapt totul și se și terminase. În anii care au urmat ne-am întâlnit foarte rar și nu știm unii de viața altora.

Fenomenul ăsta mi s-a mai întâmplat de puține ori, doar că acum sunt bătrân și înțelept, și nu mă agăț de tânjirea ce vine după un astfel de pseudo-început. Încerc să mă bucur de rarissimile întâlniri care, dacă aș fi superstițios, aș zice că s-au mai întâmplat în altă viață, sau prefigurează o altă viață viitoare sau inexistentă sau ideală sau fictivă, una pe care nu am suporta-o sau nu pe care nu o merităm. Durează foarte puțin și nu se repetă. Sunt un dar.