În vremurile de început ale meseriei mele, când psihiatrii erau niște erudiți care își aplecau atenția asupra „nebuniei” și scriau tratate groase despre un singur simptom, sau chiar despre un singur pacient, fenomenul psihotic era aproape sinonim cu ceea ce este de neînțeles. Cu ininteligibilul. Experiențele halucinator delirante care apăreau în schizofrenie, și nu numai (pot apărea în orice tulburare psihică, de fapt, dar asta e altă discuție), erau definite ca fiind acele experiențe care sunt cu neputință de priceput de către ceilalți oameni, cei care nu le au. Erau și alte caracteristici, desigur, de exemplu tăria de nezdruncinat a convingerilor delirante, în ciuda oricărei argumentații logice. Însă, una peste alta, experiența delirantă era privită ca o despărțire fundamentală de tot ceea ce înseamnă sens și realitate. Continue reading “Psihoză, empatie, artă” →

Dintre pacienții care vin, probabil, la orice alt cabinet de psihiatrie, cei mai mulți au tulburări legate de anxietate.

Mulți sunt trimiși de alți medici, interniști, cardiologi, endocrinologi, neurologi, care nu găsesc nimic rău la examenul și analizele pe care le fac. Dacă un asemenea doctor vă trimite la psihiatru, nu vă supărați pe el. Continue reading “Scurtă notă despre anxietate” →