Port în mine o doză de bătrânețe, și asta de când eram copil mic.

Până la urmă, și asta tot din teamă mi se trage, o teamă de școlar conștiincios. Cred, simt că bătrânețea e marele examen al vieții, și mă pregătesc de multă vreme pentru el. E o nesăbuință, știu, dar îmi petrec viața într-o lungă așteptare. Nu înseamnă că nu mi-o trăiesc. Muncesc mult și greu, îmi cresc copiii, îmi las inima să fie sfâșiată de câte ori am ocazia. Înfloresc. Fiecare bucurie conține semințele unei despărțiri. Și sunt conștient că tot acest timp e o anticameră, o sală de repetiții.

Așa că sunt ca un bun student la medicină, care știe deja aproape totul despre ce înseamnă să fii medic, dar încă nu e. Știu deja totul despre bătrânețe. Aș putea fi bătrân și în vis. Dar încă nu sunt, nu de-a dreptul.

Sunt pe muchie. Sunt mai bătrân.