În ultima vreme, activitatea mea internautică a fost mai slabă: viața reală își revendică drepturile. Am destul de multe de făcut, sunt părinte a doua oară, deschid mult mai rar calculatorul. Nu numai că scriu mai rar, dar nu sunt foarte prompt în răspunsul la întrebări, lucru pentru care vă cer scuze.

Intenționez să redevin activ aici cât mai curând. Între timp, vă împărtășesc un text pe care l-am scris mai demult, când eram încă medic rezident.  Nu e reportaj, ci o ficțiune, o speculație. Pe atunci nu aveam un blog medical, dar cred că nu e incompatibil cu actuala mea politică editorială.

…

Între oamenii pe care i-am cunoscut în ultimii ani se află şi B., coleg de facultate şi apoi confrate. Îl văd destul de rar de la o vreme. B. a luat rezidenţiatul din prima încercare şi e rezident pe boli de rinichi, însă ştiu că probabil se va lăsa de medicină. După un prim an de rezidenţiat furtunos şi plin de entuziasm, cu multă pasiune atât pentru clinică cât şi pentru cercetare, B. a avut o abruptă scădere de ritm, a încetat să mai înveţe, nu s-a mai dus la nici un congres, s-a depărtat de colegi. Ştiu că în acea vreme, o mătuşă îndepărtată, al cărei unic moştenitor nefericit este, a renunţat să mai iasă din casă, să mănânce, să se spele, să trăiască, şi s-a aşezat în pat. B. s-a trezit, aproape peste noapte, că trebuie să aibă grijă de ea. Nimeni altcineva nu o putea face, alte rude mai apropiate femeia nu mai avea, iar cele mai depărtate, ştiind că minuscula şi mizera garsonieră urma să-i revină oricum lui B., obligându-l moral, au încercat şi au reuşit fără prea mari probleme să uite că bătrâna a existat vreodată. Continue reading “Dilema domnului B.” →