Am citit deunăzi un excelent articol, în care era vorba, printre altele, despre nevoia neîmplinită a medicilor de recunoaștere socială. Nevoia de respect.

Medic fiind și eu, prima mea reacție a fost cea de simpatie. Și eu resimt lipsa recunoașterii sociale. Adolescența târzie e și vremea marilor decizii de viață, și medicina e una dintre ele. Dacă e să fim absolut sinceri cu noi înșine, cu toții am fost atrași, la optsprezece ani, de eventuala recompensă socială a statutului de medic. Atracție formulată în termeni nobili, “vreau să salvez vieți”, “vreau să ajut oamenii”, etc, și în care nu neg că poate există un sâmbure de altruism, dar și o doză de narcisism, de fantezie a unei poziții priviliegiate în lume, ce presupune respectul, admirația și dragostea celor din jur. Continue reading “Respect” →

Locuiesc în aceeași veche mahala din centrul Bucureștilor în care am copilărit. (Centrul a fost multă vreme o noțiune pur geografică în capitală). Când eram mic, aici erau doar case și vecini și copii care băteau mingea chiar și pe stradă. Demolările comuniste n-au apucat să ajungă în mahalaua mea, scăpată de soarta cartierului Uranus. În ultimii 15 ani, odată cu creșterea valorii terenului, jumătate din ea a fost însă rasă de pe fața pământului și în locul caselor negustorești antebelice (unele, monumente istorice) s-au construit imobile de birouri și apartamente în stilul p+x. Se pregătește și cealaltă jumătate. Matache e doar un instantaneu oarecare din masacrul arhitectonic în plină desfășurare din orașul meu. Continue reading “Gentrificare” →