Unul dintre semnele importante și grave ale suferinței psihice, în general, este retragerea socială. Nu mă refer la sihăstrie, ci la felul în care oameni obișnuiți, fără veleități monastice, se retrag progresiv din lumea mare, cu care interacționează din ce în ce mai puțin, și căreia îi fac față din ce în ce mai greu. E un semn care apare în mai multe tulburări psihice, de la episodul depresiv major la marile psihoze cronice, cum e schizofrenia, sau poate rămâne relativ limitat ca amploare, dar stabil tot restul vieții, ca în tulburarea schizoidă a personalității.

Izolarea de lume însă nu înseamnă strict izolare socială, adică evitarea interacțiunii cu alți oameni, ci și evitarea experiențierii vieții în general. Și nu e nevoie să ne îmbolnăvim de mari psihoze ca să descoperim că acest gen de izolare riscă să se furișeze, insidios, în viețile fiecăruia dintre noi. Pe reversul medaliei socializării online, de exemplu, este absența experiențierii întâlnirii fizice cu celălalt, ea însăși bogată și complexă. Socializarea online, deși e un antidot comod al singurătății, implică astfel un soi de însingurare. Continue reading “Odă bicicletei” →

În ultimele zile, o campanie publicitară ne-a șocat. Pe noi, profesioniștii sănătății mintale, pe utilizatorii obișnuiți de internet (a devenit „virală”). Se pregătește restul marelui public.

Există o rea intenție în spatele campaniei de promovare a unui supliment alimentar cu auto-declarate efecte benefice asupra creierului, campanie care ne îndeamnă, cu litere de-o șchioapă, să ne urâm băiețelul cu autism, tatăl cu Alzheimer și pe noi înșine care suntem obosiți. Nu cred însă că cineva a dorit cu adevărat să instige la ură. Mai curând e vorba de o imensă eroare de concepție a campaniei, o escaladare în scopul de  atrage atenția cu orice preț, dublată de obișnuita manipulare a emoțiilor cu care se ocupă nobilul domeniu numit adverstising. Putem, cu un efort de imaginație, să bănuim intenția autorilor: un mesaj de o oroare aproape hitchcockiană, apelând la latura întunecată pe care se presupune că o avem, mesaj justificat oficial prin nevoia de „awareness”, care să ne forțeze să vedem despre ce e vorba, ca apoi să găsim un subtext care să ne liniștească (“noi de fapt vrem să vă zicem contrariul, să nu ne urâm aproapele, ci boala sa”), și în cursul catharsis-ului inerent să ne vină să cumpărăm produsul, ca să ne simțim la fel de ușurați și în viața reală. Sau, pe scurt: „Noi știm că în secret îți urăști tatăl/copilul/pe tine însuți. N-are nimic, avem soluția ca să nu te mai simți vinovat: ia niște produse de-ale noastre.” Continue reading “Nu ne urâm copiii punct ro” →

Există dependență de internet, de computer, sau de tehnologia informatică în general? În pragul publicarii unei noi ediții a DSM, catalogul tulburărilor psihice al Asociației Psihiatrice Americane, care e recunoscut, tacit, ca standard global al clasificărilor bolilor psihice, dezbaterea este încă în toi. Dacă în edițiile trecute, diagnosticul de dependență era legat doar  utilizarea unei substanțe adictive (opiacee, alcool, nicotină, canabinoizi, amfetamine, halucinogene, etc), în luna februarie a acestui an, când au fost făcute publice primele variante provizorii ale DSM V, am putut vedea apariția unei noi categorii diagnostice, numite “dependențe nelegate de substanțe”. Cu alte cuvinte, ar putea fi recunoscută oficial dependența de anumite comportamente. (Deja erau recunoscute jocul de noroc patologic și alte comportamente patologice înrudite, dar acestea erau trecute la categoria de „tulburări de control al impulsului”.) Continue reading “Dependența de Internet – o tulburare psihică?” →

În cultura contemporană, atât creierul și cât și psihicul sunt adesea comparate cu computere. Astfel, putem să ne gândim la tulburările de anxietate ca fiind „boli informaționale”, având ca fenomen central dificultatea de a procesa o cantitate prea mare de informație. Pentru că informația este astăzi disponibilă în cantități uriașe și foarte la îndemână, ca să nu spunem că suntem literalmente bombardați de ea, problema rămâne „digerarea ei”, organizarea ei, la nivelul minții, în structuri care au sens. Există unele teorii care corelează prevalența tulburărilor de anxietate cu libertatea unei societăți, mai precis cu numărul de opțiuni pe care le avem la dispoziție. Dacă acest număr este mare, și nu avem o cale sigură de succes, fiecare decizie este îngreunată, iar anxietatea este o „supraîncărcare cu opțiuni” („choice overload”). Și anxietatea generată de evenimente nefaste sau traumatizante poate fi explicată informațional: cibernetic vorbind, cantitatea de informație adusă de un eveniment este invers proporțională cu probabilitatea acelui eveniment. Că soarele va răsări mâine este 100% probabil, nu e aici nicio informație nouă. Un deces neașteptat, o agresiune, o boală care vine din senin, evenimente improbabile, la care nu ne gândim înainte, echivalează cu o cantitate adesea enormă de informație de procesat. Continue reading “Anxietate, informație, afect” →